Broscoiul

Aceasta poveste este despre un broscoi, dar care nu era de fapt broscoi.

Numai ca…el credea ca este. Si pentru ca el credea ca este, asa ii vom spune si noi, broscoiul.

Acum, exista in lumea asta nenumarate fiinte, broscoiul fiind doar una dintre ele. Nu e nici cea mai frumoasa, nici cea mai evoluata, nici cea mai puternica. Dar nici cea mai josnica, slaba sau murdara.

Totusi, eroul nostru se credea broscoi. Se privea in oglinda si asta vedea. Stia, ooo…da, stia prea bine ca se descurca mai bine decat majoritatea, daca nu chiar decat toti cei pe care ii cunostea personal. Dar el nu cu acestia se compara. Nu, nu, el se compara cu cei pe care ii vedea la televizor, in filme, cu cei despre care citea in reviste si carti. Sau cu cei care aveau, sau erau, nu pentru ca facusera ei ceva, ci pentru ca primisera de la familie sau furasera si inca nu-si primisera ,,dreapta rasplata’’. Caci broscoiul nostru stia legea, ca nu poti lua de la viata decat ceea ce pui in ea. Nu poti pune rau in sacul vietii si lua bun, pur si simplu nu se poate. Legile Universului nu permit, sau ale lui Dumnezeu!?? Broscoiul nu stia exact ale cui…

Si totusi, era nefericit, stia ca poate sa fie mai mult decat un simplu broscoi, vroia sa fie print, rege, erou, sau macar un artist renumit. Isi dorea cu fiecare fibra a corpului si cu fiecare gand al mintii sale sa creasca, sa fie ceva cu adevarat semnificativ pentru el si pentru toti cei care il cunosteau si, poate…si…la urma urmei…de ce nu?…cineva sau ceva important pentru toti ceilalti, si poate pentru intreaga istorie.

Si vroia sa faca lucruri, si-si dorea sa obtina, sa realizeze, sa aibe, sa stie…

Dar…nu stia de unde sa inceapa. Si cand incepea totusi ceva, nu stia ce sa urmeze inceputului…

A citit, a studiat, a intrebat, a experimentat, a cautat. I se parea uneori ca vede drumul… Obtinea unele lucruri, se bucura, dar vedea ca totusi, inca nu este altceva decat un broscoi. Unul sanatos, cu destui bani, cu casa, masina si broscuta, ba poate chiar cu mai multi bani, cu o casa, cu o masina si cu o broscuta mai frumoasa decat altii, dar tot broscoi. Simtea cateodata ca este altfel decat cei din jur, intr-un mod pozitiv… Alegea sa raspunda de obicei cu blandete la rautati, zambea mai des decat ceilalti, isi facea griji mai rar, invata aproape mereu cate ceva din carti, din benzi audio si filme, de la viata si de la ceilalti… Isi impusese o anumita disciplina la felul in care facea miscare, manca, bea, vorbea, chiar si cum gandea. Dar tot nu era multumit, in oglinda ii zambea in continuare un broscoi. Iar el vroia mai mult! Mult mai mult!!!

Dupa o vreme, deloc scurta, a ajuns la concluzia ca nu poate singur. A inteles ca are nevoie de un mentor, de un maestru, sa-l calauzeasca, sa-l ajute sa gaseasca drumul si sa-l parcurga pana la capat, pana la destinatia mult visata si sperata. Asa ca a pornit in cautarea lui. Simplu de zis, greu de facut.

A gasit nenumarati intelepti autodeclarati, oameni bineintentionati sau mai putin, sarlatani, farsori, scamatori, sau oameni aflati in aceeasi cautare ca si el. Pe acelasi drum ca si broscoiul nostru, cu cativa pasi mai in urma sau mai in fata erau multi. Unii frumosi si visatori, pe cai spirituale de regasire a sinelui sau altii cu agende ascunse de imbogatire si foame de putere asupra altora…

Dar…niciun maestru veritabil care sa-l indrume.

O mica disperare se nastea in sufletul broscoiului nostru. Pentru ca timpul trecea si el tot broscoi ramanea…

Intr-o seara tarzie, nici prea rece, dar nici prea calda, broscoiul nostru s-a asezat la un bar in fata unei sticle de vin.

Prin minte lui treceau tot felul de ganduri. Unele ii sopteau intrebari de genul: care e rostul vietii, la urma urmei, sa bei, sa mananci, sa ai broscute, pentru ca sa ce? Sa crapi la final si gata? Asta a fost tot? Nimic mai adanc? Mai profund? Mai plin de sens, de inteles? De ce sunt aici? Pentru ce? Ce urmeaza dupa asta? Mai urmeaza ceva? A fost bine? Se putea mai bine? Daca da, de ce nu mi s-a spus? Poate doream, poate puteam, poate faceam…

Pahar dupa pahar, si vinu-i dulce, si vinu-i dulce, dar ganduri multe, si unele amare…

Sticla era pe terminate si gandurile tot mai suparate.

Nu! Lumea era cruda! Broscoiul nostru era motivat, era dispus la eforturi, la sacrificii, la dureri, la disciplina, la suferinte! Dar nimeni nu-i spunea exact ce trebuia sa faca, sau sa nu mai faca, nimeni nu-i arata cu precizie calea… Numai aluzii vagi, codificate, numai directii, fara destinatii, numai drumuri nemarcate, numai soapte incomplete… Broscoiul nostru era satul! Poate calea nici nu exista, poate era doar un gand nebun al unui visator naiv!

Pahar dupa pahar, si ganduri multe, si ganduri multe…

• Suparat in seara asta, nu?

Broscoiul tresari puternic. Brusc realiza ca nu mai este singur. La tejgheaua barului, chiar langa el se afla o omida, sau un omid, caci mustata individului ar fi facut invidios si pe cel mai ferches fachir.

N-avea niciun chef sa-si piarda timpul si sa-si intrerupa gandurile despre misterele vietii si ale universului cu cine stie ce chefliu pus pe vorba, asa ca raspunse sec, nepoliticos, scurt si neutru:

• Mda!
• Si ce te supara asa tare, nu-ti fie cu suparare?

Insistenta omizii il deranja un pic, dar broscoiul realiza imediat ca el este mai bun decat atat. La urma urmei, individul a fost politicos si a pus o intrebare obisnuita, nimic mai mult. Poate sa-l trimita la plimbare si intr-un mod plin de tact si de politete.

• D-ale mele!

Cu accent pe ,,mele’’, sa inteleaga ca se baga unde nu-i fierbe oala.

• Asa sa fie! …zise omida. Dar daca-s ale tale, si nu te supara, eu cu ce mi-s vinovat? Ca-s rodul mintii tale, si-i supararea ta! Si crezi tu oare, ca ramane numai a ta? Acele ganduri multe, ce crezi ca-ti apartin, ajuta sau incurca orice fiinta vie…. Vibratia lor misca energie, in sus sau poate-n jos si universu-l strica sau poate il face mai frumos. Tu poate crezi ca singur esti, dar tot ce faci sau ce gandesti ne atinge pe toti, chiar de tu nu voiesti. Ci pune tu in minte, si-apoi in univers, numai ganduri bune, ca si cum rau’-ai sters! Si nu vei fi in lipsa, caci vei primi mai mult! Nu vei mai fi in criza, vei fi trecut demult… de ganduri rele, de dorinte grele, de nelinisti false, de griji desarte… vei sti ca esti, si atata-i destul, si daca nu vei mai cere, vei primi, si daca nu vei mai cauta, vei gasi, iar daca nu vei mai bate, vei deschide ochii si vei sti ca esti deja unde trebuie, si usa la care ai batut cu deznadejde toata viata, nu e incuiata, dar se deschide spre inauntru…

Broscoiului nu-i venea sa creada de tupeul omizii, sa-i dea lui, tocmai lui, lectii de genul asta… Incredibil de impertinent. Mai lua o gura de vin si se intoarse hotarat catre omida. Dar…omida nicaieri!

• Unde a disparut omida? se adresa barmanului
• Care omida? N-am vazut niciuna in seara asta!

Se cunosc, gandi broscoiul. Stie ca e impertinent si nu are chef de scandal… Mai lua o gura de vin, mai calm. Sunt mai bun de atat, mai gandi el. Nu cred ca a vrut sa fie rautacios. Poate a vrut sa-mi zica ceva… nici nu mai stiu ce… parca avea ceva logica… sau nu neaparat logica…suna cumva…vag…arata ceva…o directie…un loc…un drum…o cale…sau poate ca…acelasi lucru.

Privirea broscoiului se intoarse de la barman in oglinda barului. Din ea se reflecta direct in ochii lui mariti de uimire imaginea unei omizi. Imaginea din oglinda i-a zambit, si buzele s-au miscat si vocea a sunat:

• Nici broscoi nu esti, nici omida, nici fluture ce inca nu-i, sa zboare catre soare! Tu esti! Cand nu vei mai simti nevoia sa pui ceva dupa, atunci vei sti ce esti! Fi!